Incercari literare

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Incercari literare

Mesaj Scris de Aveqetura la data de 21.03.10 19:48

Tot ce postez imi apartine. Sunt creatii originale, adica nu m-am inspirat dintr-o carte, film, serial, anime, manga. As aprecia foarte mult opiniile voastre.

Incercarea Unu :

Oraşul ei natal... I se părea atât de îmbâcsit la ora aceea matinală... Trecuseră anii peste ea ca o clipă. Nici nu-şi dăduse seama biata Alex când anume devenise o domnişoară drăguţă la vreo 25 de ani. Trăia de-atâta timp în oraşul ei, dar nu-şi dăduse niciodată seama cât de pustiu poate fi la ora 6 dimineaţa...
Era de înţeles. Era 6 dimineaţa, iar ei nu-i stătea în fire să se trezească aşa de dimineaţă. Nu ştia nici măcar ea de ce se sculase şi mai ales ce anume o făcuse să se plimbe prin oraş la „cântatul cocoşilor”, mai ales că afară începuse să burniţeze. Ploua cu stropi mărunţi, dar o ploaie caldă de vară, care spăla praful de pe trotuare şi sosele.
Lui Alex nu-i păsa că nu-şi luase umbrela, nu-i păsa că ploaia putea s-o ude şi că ar fi putut să răcească... Tocmai se despărţise de amicul ei, pe nume Igor, un rus care venise în oraşul ei natal pentru afaceri. Igor fusese primul ei prieten şi prima ei iubire, deşi nu i se dăruise fizic. Dragostea aceea o marcase mai mult decât vroia să recunoască şi Igor o părăsise fără vreun cuvânt de explicaţie.
Mergând ea prin ploaia aceea, îşi dădu seama că Igor profitase de ea prin vorbe „meşteşugite”, o făccuse să creadă c-o iubeşte, că ţine la ea, că o apreciază. Aflase de ceva vreme că plecarea lui Igor nu fusese întâmplătoare, ci plecase pentru că-l aau responsabilităţile în Rusia. Prin responsabilităţi se înţelegea nevastă şi copii. Când Alex primise vestea, despre adevărata natură a lui Igor, de la prietena ei cea mai buna Issabelle, nu o crezuse. Crezuse că Isa, cum o alinta ea, vroia să-şi bată joc de ea, că era invidioasă pe ea şi pe fericirea ei, căţi Igor nu plecase încă pe-atunci.
Nu ştia pe ce străzi din londra, oraşul ei natal o apucase, dar cert era că ajunsese fără sa-şi dea seama în Soho, cartierul boem al Londrei, înţesat de cafenele, pub-uri, cluburi şi alte cele. N-o interesa nimic din ceea ce vedea. Oricum magazinele erau încă închise. Colinda aiurea, când se lovi de ceva. Părea un corp.
Îşi ridică privirea abătută din pământ şi observă un tânăr. Sub o umbrelă neagră, mare era un bărbat. Alex îşi jurase să nu mai audă de bărbaţi în viaţa ei, dar acel bărbat de sub umbrelă o fascină. Nu-i vedea chipul bine, dar se simţea ca şi când l-ar mai fi întâlnit undeva, ca şi când ei doi s-ar fi cunoscut mai demult... Nu-şi putea explica senzaţia aceea. Misteriosul bărbat, îi zise :
─ Aţi păţit ceva, domnişoară ?
─ Nu, răspunse Alex aproape bâlbâindu-se.
─ Ce faceţi prin ploaia aceasta ? Nu ştiţi că puteţi răci ?
─ Ba da, dar nu-mi pasă !
─ Aveţi ceva pe suflet ! zise cu o voce misterioasă necunoscutul.
─ Da, am.
Ce-o apucase să spună asta de faţă cu un străin ? Alex nu-şi putea răspunde la această întrebare.
─ Locuiţi în apropiere ? întrebă bărbatul.
─ Locuiesc pe Tottenham Court Road, cunoscută pentru magazinele de electronice, calculatoare şi instrumente muzicale.
─ Cunosc strada. Sunteţi departe de casă. Sa va conduc eu înapoi. Dacă mai staţi mult în ploaia asta o să vă alegeţi cu o răceală de toată frumuseţea.
─ Bine, zise ea.
„Bine !?” Ce-o apucase să zică „Bine” ? Nu ştia. Misteriosul bărbat îi „dărui” o jumătate din umbrela sa şi amândoi începură să meargă spre căsuţa ei cochetă din strada Tottenharm Court...

După o vreme, nu-şi dădea seama cât timp mersese, ajunse la căsuţa ei cochetă. Numai ea ştia cât de mult timp îi luase ca s-o achiziţioneze, ce eforturi făcuse, câţi bani economisise pentru a o avea. Nu-i fusese uşor să se descurce în „jungla” Londrei, mai ales că trebuise să răzbată de la vârsta de 18 ani când rămăsese singură pe lume. Nici rudele din partea mamei ei, nici cele din partea tatălui nu o ajutaseră. Nimănui nu-i păsase de ea. Trebuise să-şi câştige existenţa cum ştiuse ea mai bine. Totuşi, fusese înzestrată cu un dar Divin : desenul. Din mâinile ei dibace ieşiseră tot felul de opere pe care reuşise să le vândă şi să facă bani ca să termine o facultate şi să-şi ia căsuţa aceea.
La facultate se orientase către Design şi îi plăcuse foarte mult, ajungând chiar să deseneze diverse rochii, care mai de care mai spectaculoase. Când plecase, însă, la drum să le vândă, nu avusese mare succes, dar nicio schiţă nu aruncase, ci le păstra pe toate, căci fiecare din ele îi era dragă.
Ajunsă la ea acasă, descuie uşa de la intrare şi dintr-un impuls necunoscut îşi invită musafirul care o condusese înăuntru. Străinul îi acceptă politicos invitaţia şi intă înăuntru, într-o cameră de conversaţii. Alex îl pofti să ia loc, scuzându-se faţă de el, pentru a se duce să se schimbe.
Străinul, rămas singur în camera de conversaţii începu să inspecteze camera din privire : pe fundalul lambriurilor unei nişe, un şemineu de marmură lumina întreaga încăpere. Canapeaua şi fotoliile tapiţate cu pluş într-o nuanţă vie de trandafiriu-roşiatic oferă un loc minunat pentru conversaţii. Undeva în stânga se afla o vitrină, în dreapta, pe tapet o icoană, jos, un secretaire de dimensiuni miniaturale. Străinul găndi că în sertăraşele acelui secretaire, de numai câţiva centimetrii, încuiate cu cheiţe, stătuseră ascunse, poate, tainice răvaşe de dragoste.
Alex reveni la musafirul ei.
─ Vă rog să mă scuzaţi că v-am lăsat să aşteptaţi ! începu ea conversaţia.
─ Nu face nimic, domnişoară ! zise el.
─ Vreţi să serviţi ceva ?
─ Nu, mulţumesc.
─ Mă cheamă Alex. Numele de familie nu are importanţă în situaţia de faţă.
─ Pierre. Încântat de cunoştinţă.
─ Sunteţi francez după nume ?
─ Da. Locuiesc în Franţa. Sunt cu afaceri venit la Londra.
─ Înţeleg.
─ Ce făceaţi pe o vreme ca asta afară, departe de casă, dacă îmi permiteţi să vă întreb...
─ Pur şi simplu mergeam fără sens.
─ De ce ?
─ Pentru că m-am despărţit de cineva acum mult timp în urmă şi vroiam să-mi pun ordine în gânduri. Nu cred ca e treaba dumneavoastră, în fond, zise Alex arţăgoasă.
─ Îmi cer scuze. Vad că sunteţi bine acum. Eu o să plec.
─ Bine.
Alex îl conduse pe Pierre afară şi apoi închise uşa după el. Rămasă singură, îşi rememoră chipul străinului : un bărbat bine făcut, cam la vreo 30 de ani, cu păr blond, ochi verzi. Arăta destul de bine Pierre ăsta.

După plecarea lui Pierre, cel care o condusese acasă, Alex se apucă de ceea ce ştia să facă cel mai bine : schiţe. Lucră mult timp la noile schiţe creând modele de rochii superbe. Schiţele ei din seara aceea nu se puteau compara cu celelalte, căci erau net superioare. Alex mai stabilise şi un nou record personal : zece schiţe ! De obicei, după a treia schiţă se plictisea. Terminând de lucrat la schiţele sale, îşi prepară ceva de seară şi se duse să se culce. Somnul nu-i fusese agitat şi dormi profund, iar a doua zi de dimineaţă se trezi în jurul orei 800. Bine-dispusă, îşi prepară micul-dejun şi apoi se îmbrăcă pentru a se duce în piaţa pe care obişnuia s-o viziteze zilnic pentru a-şi expune schiţele.
Ajunse repede în piaţă şi-şi salută colegii care veniseră mai înaintea ei acolo, deşi îi cunoştea mai mult după figuri, decât după nume. Îşi întinse o măsuţă pliantă şi-şi expuse lucrările. Alesese cinci din cele zece schiţe, deoarece i se păruseră a fi cele mai bune. Privi în jurul său cum piaţa începea să devină animată şi cum era una din rarele zile frumoase din Londra, profită de ocazie şi-şi aţinti privirea spre cer. Era de un albastru sublim şi era străbătut din când în când de nori albi ca nişte pufuri. Privirea i se opri asupra unui nor mai mare şi Alex începui să-şi imegineze fel de fel de fome. O voce caldă o trezi din visare :
─ Sunt schiţele tale Alex ?
Tresări brusc. Cine oare îi spunea pe nume, când nu cunoştea pe nimeni în Londra ?!? Când îşi coborî privirea, observă că în faţa sa stătea Pierre.
─ Da, sunt schiţele mele, răspunse Alex.
─ Ai talent. De ce nu le valorifici ?
─ Păi le valorific ! Fac bani din ele ! Bani care-mi sunt necesari ! răspunse ea puţin arţăgoasă.
─ Am o propunere pentru tine. Vino cu mine în Franţa, la Paris. Acolo unde se află cele mai mari case de modă o să poţi să-ţi valorifici mai bine schiţele şi, cine ştie, poate vei avea şi propria colecţie.
─ Paris ? Colecţie ? Dar eu nu...
─ Mă voi ocupa personal de toate detaliile plecării tale la Paris. Trebuie doar să fii decisă să părăseşti Londra şi să spui da Parisului. Îţi las cartea mea de vizită. Sună-mă când te hotărăşti ! zise Pierre îndepărtându-se
Alex era ameţită. Îşi reveni cu greu din şoc şi îşi strânse schiţele. În timp ce mergea spre casă, prin capul ei răsunau o serie de întrebări : „De ce este interesat Pierre de schiţele mele ?”; „De ce s-a oferit să se ocupe de toate detaliile plecării mele la Paris?”; „Ce urmăreşte ?”...
Răspunsurile nu le găsi. Când ajunse acasă, se relaxă, alungându-şi toate întrebările din cap şi începu să se gândească la perspectiva plecării ei la Paris... O stare de bucurie, amestecată cu nerăbdare punea stăpânire pe ea. Se vedea deja urcând în Turnul Eiffel, simbol al Parisului; vizitând Catedrala Notre-Dame sau Muzeul Luvrului, colindând Montmartre - zonă istorică, situată pe o colină, unde se află şi Basilique du Sacré-Cœur şi care este faimoasă şi pentru cafenele şi atelierele multor artişti importanţi; plimbându-se pe Champs-Élysées, cea mai faimoasă stradă din lume şi un bulevard de obicei plin de turişti... Poate în Franţa va putea să-şi găsească şi „marea dragoste”...
La acest ultim gând tresări din nou, deoarece îşi jurase că nu va mai auzi niciodată de bărbaţi ! Oare ce anume „favorizase” această schimbare ?!? Se dezlipi din visele sale despre Paris şi căută cartea de vizită a lui Pierre. O citi, dar nu-i stătu mintea să înţeleagă ceva. Era de ajuns să ştie că îl chiamă Philiphe Pierre şi numărul de telefon al hotelului unde stătea în Londra. Mai înţelese şi cuvântul manager, ce era scris sub numele lui Pierre, în rest nu înţelese nimic sau nu vroise să înţeleagă. Formă numărul de telefon, aşteptă câteva minute şi îi auzi vocea lui Pierre :
─ Da, vă rog ?
─ bună. Sunt Alex, cea cu schiţele...
─ Ah, Alex ! Ce plăcere !
─ Te-am sunat în legătură cu oferta ta de azi...
─ Te-ai decis deja ?
─ Da, m-am decis să accept.
─ Bine. Rezolvă-ţi treburile în Londra şi când eşti gata de plecare, sună-ă tot aici şi ne întâlnim pentru a pleca amândoi spre Franţa.
─ Bine. Mulţumesc.
─ Nu. Eu îţi mulţumesc că ai acceptat, zise el închizând telefonul.

Va urma...

Aveqetura
Membru
Membru

Mesaje Mesaje : 4
Data înscrierii Data înscrierii : 18/03/2010
Varsta Varsta : 39
Locatie Locatie : Pretutindeni

Sus In jos

Re: Incercari literare

Mesaj Scris de Bogdan la data de 21.03.10 21:18

foarte frumos!

Bravo!

Bogdan
Administrator Site
Administrator Site

Mesaje Mesaje : 906
Data înscrierii Data înscrierii : 12/06/2009
Locatie Locatie : Bucuresti

http://www.lumea-mea.clubme.net

Sus In jos

Re: Incercari literare

Mesaj Scris de Progic la data de 21.03.10 23:42

foarte interesant :)

Progic
Moderator Global
Moderator Global

Mesaje Mesaje : 379
Data înscrierii Data înscrierii : 15/06/2009
Varsta Varsta : 20
Locatie Locatie : Giurgiu

http://www.lumea-mea.com

Sus In jos

Re: Incercari literare

Mesaj Scris de Aveqetura la data de 23.03.10 20:36

Multumesc pentru opinii. Continuare :

După ce Pierre închise telefonul, Alex se găndi : „De ce este atât de amabil cu mine ?!?” Se scutură de acest gând şi începu încetul cu încetul să facă evaluări : ce obiecte ar putea vinde din căsuţa ei, ce ar putea păstra, cum ar putea s-o vândă cât mai repede şi în condiţii avantajoase. Trupul ei era alimentat de o energie ciudată şi ştia că este „Efectul Paris” cum îl numea ea.
Hărnicia lui Alex nu rămase fără roade. Reuşi să facă în trei săptămâni ce alţii făceau poate în ani... Reuşise să vândă tot ceea ce îi era de prisos, să oprească numai cele trebuincioase şi să plece cu doua trolere la hotelul unde aflase că stă Pierre. Ajunse în holul mare şi grandios al hotelului, care era unul luxos, se îndreptă cu paşi mărunţi către recepţie şi arătă cartea de vizită tânărului care se afla în spatele unei masive mese.
─ Îl caut pe domnul acesta, spuse Alex.
─ Imediat, zise tânărul acela.
Alex observă că tânărul dădu un telefon şi apoi zice :
─ Vă rog să aşteptaţi.
Alex nu aşteptă mai mult de 10 minute şi îl văzu pe Pierre
─ Buna, Alex. Ce cauţi aici ?
─ Păi eu...
Pierre observă bagajele ei şi ochii săi se umplură de o lumină stranie.
─ Să înţeleg că eşti gata de plecare ?!?
─ Da, zise ea.
─ Te rog, urmează-mă. Mai am ceva de pus la punct şi dacă totul merge ine, o să plecăm astăzi !
Alex îl urmă în tăcere pe Pierre. Era mai înalt ca ea, avea păr blond, ochi de un verde-smarald.
„Ce m-a apucat ?Îi studiez trăsăturile ? Parcă nu mai vroiam să aud de bărbaţi !” gândi ea.
Îl urmă pe Pierre în tăcere şi ajunse la uşa camerei lui. Se opri brusc, pentru că îşi dădu seama că nu mai fusese niciodată în camera unui bărbat. Se simţea ca o femeie uşoară.
─ S-a întâmplat ceva ? auzi ea vocea întrebătoare a lui Pierre.
─ Nu, nimic !
─ Intră, te rog.
Ea intră înăuntru şi rămase surprinsă de simpleţea camerei de hotel, având în vedere că era unul din puţinele hotele de lux din Londra. Se aşeză pe o sofa şi aă. Îl auzi pe el punând la punct ultimile detalii pentru plecarea lor la Paris. Peste o oră era împreună cu Pierre într-un taxi în drum spre aeroport. După alte ore, se afla în avion. Totul i se părea că se petrece cu viteză, dar abia aştepta să vadă Parisul...
În timpul zborului ea adormi. Se simţea obosită, ceea ce era ciudat pentru ea, dar se trezi după vreo jumatate de oră şi petrecu restul timpului uitându-se pe o revistă de modă. O fascina tot ce ţinea de modă.
Auzi vocea căpitanului care îşi anunţa pasagerii să-şi pună centura de siguranţă, căci urmau să aterizeze. Nu după mult timp se afla la Paris. Coborî din avion şi împreună cu Pierre se duse la un hotel din Paris. Tot el, urma să-i facă rost de o casă la marginea Parisului, într-o zonă liniştită, care să-i permită să-şi continue pasiunea : schiţele. Cum el era managerul unei firme de design şi de modă, îi spusese că o să-i facă rost şi de un apartament în apropierea noului ei servici, căci urma să lucreze pentru el.
Alex se cază la hotel. Nu avea stare în ea şi, deşi nu ştia franceza, coborî din camera sa, ieşi din hotel şi se aventură în Paris... Aerul parizian îi pătrundea prin nări, se simţea confortabil acolo, de parcă ar fi locuit la Paris dintotdeauna. Străzile erau aglomerate, era forfotă mare, dar ei nu-i păsa. Îşi cumpără un ghid de conversaţii englez-francez şi cu ajutorul lui ajunse la Turnul Effel. Îl admiră în tăcere. Cumpără ceva de mâncare şi hrăni şi mulţimea de porumbei care se strânsese în jurul ei. După aceea se duse să urce cu liftul în turn. Urcă până la un nivel care să nu-i producă rău de înălţime şi admiră în tăcere panorama.
Se lăsase întunericul pe nesimţite şi luminile feerice ale Parisului se deschiseră ca într-o explozie de artificii. Se simţea asemenea unui copil mic. Coborî din turn şi se orientă să ajungă la hotel. Îl găsi foarte uşor, surprinzător de uşor. Urcă în camera sa şi după ce se răsfăţă cu o baie aromată se culcă. A doua zi, urma să vină Pierre s-o ia de la hotel şi să-i arate noul ei loc de muncă. Abia aştepta. Inima îi bătea cu putere la cest gând, dar în cele din urmă adormi...

După o lungă şi relaxantă noapte de somn, Alex se trezi. Era veselă : începea o nouă zi pentru ea, o zi în Paris, ozi specială. Urma să se ducă la Magazinul lui Pierre. Mă rog, ea-l considera noul ei loc de muncă... Se dădu repede jos din pat, îl ordonă, se duse să-şi facă toaleta de dimineaţă, încropi un mic de jun şi apoi plecă spre adresa furnizată de Pierre. Cu ajutorul câtorva cuvinte în limba franceză pe care le ştia ajunse la destinaţie. Se opri în faţa noului ei loc de muncă. Era o clădire înaltă, desfăşurată pe parter şi etaj. Intră pe uşile masive şi parterul o fascină pur şi simplu...
La parterul clădirii era amenajată o scenă de defilare pentru fotomodele şi scaune de jur în prejur. Nu mai trebuia să închiriezi o sala pentru a face o paradă de modă, căci sala era acolo. Tot la parter se aflau şi diverse cabine, care serveau probabil fotomodelelor să se schimbe. Totul era acolo la parter, iar sala era destul de mare, încât să cuprindă cel puţin 300 de invitaţi... Undeva, într-un colţ, bine poziţionată, se afla scara de urcare la etaj. Alex ştia că biroul lui Pierre era la etaj şi începu să urce scările. Cu fiecare treaptă ce o parcurgea spre etajul clădirii inima îi bătea mai puternic. Era emoţionată : de azi începea noua ei viaţă, ca designer... Se simţea ca şi când întregul Paris i se aşternea la picioare...
Ajunse la etajul clădirii. Acolo erau mai multe uşi, dar unele se distingeau : erau mari, cu lucrătură fină şi impunătoare. Bătu la ele.
─ Da ? se auzi o voce din spatele uşilor
Alex intră înăuntru...
─ Îl caut pe domnul... începu ea
─ Alex ! Bine ai venit ! se ridică Pierre din scaunul său.
Lângă el se afla un domn mai în vârstă.
─ Alex, ţi-l prezint pe François. El este un maestru în a recunoaşte designerii talentaţi, cu un real potenţial. Vrei, te rog, să-i arăţi câteva din schiţele tale ?
─ Cu mare plăcere. Chiar am adus câteva cu mine. Iată-le !
Alex scoase un număr de cinci schiţe. Ea le considera cele mai reuşite schiţe ale ei şi chiar aşa şi erau. François le privi cu atenţie, le studie şi apoi zise :
─ Ai făcut o alegere bună. Ţinem legătura !
─ Aşa voi face !
După ce François plecă, Pierre se oferi să-i facă turul de onoare lui Alex. Aşa ajunse ea să le cunoască pe fotomodelele Agenţiei Laroux, căci Laroux era numele lui Pierre, pe croitoresele de-acolo şi pe cel de-al doilea designer al Agenţiei. Biroul unde lucra designerul era unul spaţios cu multe geamuri amplasate în aşa fel încât să ofere cât mai multă lumină naturală. Pierre îi făcu lui Alex cunoştinţă cu Jean Edwuard. Jean era un tânăr înalt, cu faţă angelică, trup de Appollo, cu ochi atât de verzi, de parcă întreaga Pădure Virgină şi-ar fi găsit adăpostul înăuntrul lor.
─ Bună ! Eu sunt Jean. Colegul tău de birou !
─ Bună ! Eu sunt Alex Évreux. Îmi urăsc numele de familie. Spune-mi Alex. Pot să văd la ce lucrezi ?
─ Sigur. Priveşte.
─ Ai talent, dar mânecile rochiei le-ai făcut cam rigide. Dă-le un pic de supleţe şi o să fie mai bine !
─ Te pricepi ! Cred că vom colabora foarte bine !
─ Şi eu cred acelaşi lucru. Pierre mai ai ceva să-mi arăţi sau mă pot apuca de lucru ?
─ Nu. Te las să lucrezi.
─ Mulţumesc. Ce parte a biroului pot să revendic Jean ? întrebă ea zâmbindu-i
─ Care vrei.
Alex îşi alese un colţ şi după ce îşi scoase ustensilele de lucru se apucă de treabă. Orele treceau ca vântul, iar Alex şi jean nici măcar nu simţiseră... Când noaptea se lăsă, ei aprinseră luminile în birou şi-şi văzură mai departe de creaţia lor. Aveau amândoi multe idei şi biroul ajunsese neîncăpător pentru mulţimea de schiţe răspândite pe jos. Evident, Alex btoate recordurile ei anterioare. Pe când Pierre se pregătea de închidere, observă lumină în biroul desigenrilor şi se duse la ei.
─ Hei ! Ce faceţi aici ? întrebă el intrând înăuntru
─ Încercăm să facem o selecţie de schiţe zise Jean.
Pierre se uită în jurul său la mulţimea schiţelor.
─ Toate sunt ale voastre ? întrebă uimit
─ Da ! Unele sunt ale mele, altele ale lui Jean, iar altele ale noastre, îi răspunse Alex.
─ Voi doi ! Sus. Gata ! Acasă cu voi. Voi încuia eu însămi biroul. Schiţele şi ustensilele de lucru le veţi găsi mâine cum le-aţi lăsat. Ajunge pe ziua de azi !
─ Da, şefu’, răspunseră Alex şi Jean la unison, plecând din birou.
Pierre rămase să privească schiţele. Erau deşăvârşite. Se uită la fiecare în parte şi ochii îi străluciră... Se născuse Colecţia : „Cântecul Primăverii” !... Abia aştepta să o arate lumii întregi... De mâine începea o nouă etapă : croirea rochiilor !...

Aveqetura
Membru
Membru

Mesaje Mesaje : 4
Data înscrierii Data înscrierii : 18/03/2010
Varsta Varsta : 39
Locatie Locatie : Pretutindeni

Sus In jos

Re: Incercari literare

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
TEst